MENIU

Imagini şocante într-o şcoală din Neamţ: Profesor, filmat în timp ce ameninţă şi agresează un elev

"Te fac bucăţi!". Aşa l-a ameninţat un profesor de matematică din judeţul Neamţ pe un elev de clasa a şaptea. În imaginile făcute publice de abia acum, se vede cum bărbatul îl împinge pe copil şi îl trage de haine, totul pentru că l-ar fi sfidat şi l-ar fi jignit. Dascălul nu mai predă în şcoala respectivă, dar este anchetat. 

Scena s-a petrecut anul trecut în iarnă, la şcoala din localitatea nemţeană Bicaz Chei, într-o pauză. Profesorul susține că băiatul făcea scandal în clasă, iar ceilalţi copii l-au chemat să rezolve conflictul.

Imaginile au apărut abia acum, când dascălul nu mai predă în şcoala respectivă. Totuşi, gestul lui va fi analizat într-o comisie de disciplină.

Profesorul a fost chemat să dea declaraţii şi la Poliţie, care face verificări.