MENIU

IICCMER a primit 125 de înregistrări ale emisiunilor de la Radio Europa Liberă din decembrie 1989

IICCMER a primit 125 de înregistrări ale emisiunilor de la Radio Europa Liberă din decembrie 1989

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a primit 125 de înregistrări în format digital ale emisiunilor realizate de Departamentul Românesc al Radio Europa Liberă în decembrie 1989, alte 415 materiale, din perioada 1956-1991, fiind achiziţionate anul trecut.

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), acest demers face parte dintr-un proiect derulat în parteneriat cu Hoover Institution Archives, Stanford University (California, SUA), care presupune digitizarea a 3.350 de înregistrări realizate de Departamentul Românesc al Radio Europa Liberă pe parcursul a mai bine de 30 de ani.

Prima parte a arhivei, conţinând 415 materiale din perioada 1956-1991, a fost transmisă IICCMER în luna mai a anului trecut, înregistrările din arhiva americană fiind achiziţionate din fonduri publice, a precizat institutul, într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Rezultatele proiectului de digitizare vor fi disponibile la sediile IICCMER şi Hoover Institution Archives California, iar unele extrase vor fi postate pe un website. De asemenea, o copie a arhivei digitale a Departamentului Românesc al Radio Europa Liberă va fi depusă la Arhivele Naţionale ale Romaniei.

Preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, a arătat că acest demers va fi continuat dacă vor exista resursele necesare.

"Atâta vreme cât vom avea resursele necesare, vom continua să aducem acasă arhiva Europei Libere şi să o facem disponibilă pentru publicul din România. Nu se poate imagina o analiză a regimului comunist fără inventarierea opoziţiei şi a reacţiilor jurnaliştilor de la acest legendar post de radio. Europa Liberă şi oamenii ei au facilitat revoluţia din 1989, iar achiziţionarea acestor înregistrări, în anul în care comemorăm 25 de ani de la acele evenimente, reprezintă o reuşită", a spus Andrei Muraru, citat în comunicat.

Considerat cel mai important fenomen mediatic al României de până în 1989, Radio Europa Liberă a jucat un rol determinant în istoria recentă a ţării, premisele pentru înlăturarea totalitarismului şi orientarea spre democraţie datorându-se în mare măsură acestui post de radio.

"Împotriva Europei Libere autorităţile comuniste au îndreptat un întreg arsenal de măsuri, de la bruiajul postului, la interceptarea corespondenţei şi atentate împotriva angajaţilor acestuia. Pe 21 februarie 1981, teroristul internaţional Carlos Șacalul şi banda sa au comis, aşa cum arată ultimele cercetări, la îndemnul şi cu complicitatea Securităţii, un atentat cu bombă asupra sediului din München al postului de radio", se mai arată în comunicat.

Mai multe articole despre:
inregistrări IICCMER Radio Europa Liberă