MENIU

IGSU s-a mobilizat ca pentru potop

Potop în Bucureşti: Mai multe străzi au fost inundate

IGSU anunță că va dispune măsuri pentru intervenția în sprijinul populației care poate fi afectată de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, începând din această dimineață, când meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben care prognozează ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.

"Având în vedere că sunt preconizate efecte asupra populației, în județele aflate sub incidența avertizărilor meteorologice s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.La nivelul zonelor vizate, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce inundații", se spune într-un comunicat IGSU.

Astfel, la nivelul unităților operative ale IGSU din județele vizate peste 2000 de pompieri cu peste 400 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale.

Dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

În cursul acestei zile va intra în vigoare și un Cod Portocaliu pentru 5 județe din țară (Argeș, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți și Vâlcea), caracterizat de ploi abundente care vor depăși pe arii extinse 50-60 l/mp și, izolat, 80 l/ mp, precum și intensificări ale vântului în zonele deluroase și montane.

Mai multe articole despre:
null