MENIU

Idee de afaceri. Parc de aventură, construit cu 40.000 de euro, într-o zonă de mănăstiri

<p>Parc de aventuri &icirc;ntr-o zonă celebră pentru turismul religios</p>

Doi braşoveni au investit 40.000 de euro, în amenajarea unui parc de aventură în zona Drăguş, județul Brașov. Parcul este singura posibilitate de turism de agrement în condiţiile în care zona atrăgea acum doar prin mănăstiri.

„Tiroliana are o lungime de 70 de metri, dar în faza a doua a investiţiei mai pregătim şi alte trasee, mai dificile, precum şi o tiroliană cu o lungime de 200 de metri", a explicat Alexandru Cota, unul dintre investitori.

După finalizarea celei de-a doua etape de dezvoltare a parcului, care se întinde pe aproximativ un hectar, investiţia totală se va ridica la  80.000 de euro. Proiectul este realizată prin intermediul unui SRL-D, scrie Yahoo News, citând bzb.ro.

„Copilul nostru este înnebunit după urcatul în copaci, aşa că ne-am gândit să facem o astfel de afacere, profitând şi de faptul că în zona Drăguş – Sâmbăta de Sus nu prea sunt zone de agrement", a declarat Alexandra Cota, citat de bzb.ro.

Până acum, mănăstirile erau singura atracție turistică din zonă. „În zona aceasta turistică este o capacitate de cazare de 3.000 de paturi, iar în afară de turism ecumenic nu se prea poate face nimic. Noi ne-am programat recuperarea investiţiei în aproximativ doi ani", a mai spus Cota. Mai multe...

Mai multe articole despre:
afaceri idei de afaceri parc de aventuri