MENIU

Iaşi: Mama unui elev a sesizat Poliţia că fiul său ar fi fost bătut de directorul şcolii

Iaşi: Mama unui elev a sesizat Poliţia că fiul său ar fi fost bătut de directorul şcolii

Mama unui elev de 12 ani de la Şcoala "Axinte Uricariul" din comuna ieşeană Scânteia a sesizat Poliţia Judeţeană Iaşi, reclamând că fiul său ar fi fost lovit de mai multe ori cu palma peste faţă de către directorul unităţii de învăţământ, Inspectoratul Şcolar deschizând o anchetă în acest caz.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Iaşi, plângerea a fost înregistrată vineri, femeia acuzându-l pe directorul Şcolii generale "Axinte Uricariul" din Scânteia că l-ar fi lovit pe fiul său de mai multe ori cu palma peste față.

Agresiunea ar fi avut loc, potrivit sesizării, în 5 iunie, în cabinetul directorului unităţii de învăţământ.

"Mama elevului a depus o sesizare la Poliție în care reclamă că un cadru didactic i-ar fi agresat copilul. Facem verificări pentru stabilirea stării de fapt. În funcție de aceasta vom dispune măsurile în consecință. La dosar nu a fost depus niciun certificat emis de IML în care să se precizeze îngrijirile medicale pe care le-a primit băiatul astfel încât nu putem să ne pronunțăm asupra stării elevului', a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iași.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iaşi susțin, la rândul lor, că mama elevului respectiv nu s-a adresat instituţiei, fiind însă declanşată o anchetă în acest caz.

"Are loc o anchetă în prezent desfășurată de către inspectori ai ISJ. Părinții nu s-au adresa inspectoratului, dar are loc o anchetă pentru că este evident că violența nu își are loc în școală și domnul director, dacă a reacționat așa, nu are nicio scuză. În clipa în care are loc un astfel de eveniment conducerea școlii e obligată să informeze ISJ", a declarat, luni, Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.

Conform unor surse din cadrul unității școlare, băiatul ar fi fost lovit de către director, în urma comportamentului pe care l-a avut în timpul unei ore de sport.

Mai multe articole despre:
şcoală Iaşi director bătut