MENIU

Iarna face prăpăd şi la Mehedinţi. Trenuri blocate și mii de familii fără curent

Iarna face prăpăd şi la Mehedinţi. Trenuri blocate și mii de familii fără curent

NĂMEȚI DE PESTE UN METRU, DRUMURI ÎNCHISE, SATE FĂRĂ CURENT, BLOCAJE PE CALEA FERATĂ! Este imagine de coșmar a județului Mehedinți, încă de la primele ore ale zilei. Mai multe comune nu mai au nici curent, dar nici telefonie, iar pe drumurile județului se circulă foarte greu. Trenurile s-au blocat ore întregi pe viaductele dintre Gura Văii și Orșova, iar la Orșova un tren a stat mai bine de 8 ore. 

Iarna grea, cu zăpadă abundentă și ninsori care nu se mai opresc, a îngrozit mehedințenii. În noaptea care a trecut, zăpada a făcut prăpăd pe drumuri, iar mai multe comune, cele mai semnificative fiind Malovăț și Șimian, au rămas fără curent electric, dar și fără telefonie fixa, mobilă și internet.

Trenuri blocate

Pe calea ferată care leagă Drobeta Turnu Severin de Orșova au avut loc mai multe blocaje care au paralizat circulație. Mai mulți copaci au căzut pe șine și chiar au rupt cablurile de curent. După ora 14:00 nu mai existau trenuri oprite, dar încă din toiul nopții și până spre prânz, la Orșova, un tren cu 200 de persoane la bord a stat blocat în Gara Orșova. În jurul orei 10.30 lucrătorii de la CFR au reuşit să refacă linia de tensiune şi traficul a fost reluat, dar numai pentru jumătate de oră, pentru că în apropiere de Orşova, la ieşirea dintr-un tunel, un alt copac a căzut din nou pe linie. Trenul InterRegio 1695, ai cărui călători au aşteptat şapte ore în gara Orşova, a parcurs circa un kilometru, după care s-a oprit din nou. Călătorii au mai aşteptat alte două ore, până ce copacul a fost înlăturat. În jurul orei 12.46, garnitura s-a pus în mişcare, dar s-a oprit din nou după 5 minute de mers, în gara Valea Cernei, pentru că a apărut o a treia avarie la reţeaua electrică. Un alt blocaj a intervenit pe viaductele dintre Gura Văii și Orșova, datorită unui copac căzut peste șine și peste rețeaua de curent.

Mai multe detalii pe realitateademehedinti.net

Mai multe articole despre:
iarnă zăpadă Mehedinţi