MENIU

Ialomițeanu: Ne lăudăm cu creștere economică, dar asta nu înseamnă bani mai mulți pentru români

Gheorghe Ialomițeanu, fost ministru al Finanțelor, a declarat, la Realitatea TV, că România se află "la linia roșie", în ceea ce privește dezvoltarea economiei, și spune că "ne lăudăm cu o creștere economică care nu aduce mai mulți bani în buzunarul românilui sau la bugetul de stat".

Fostul ministru susține că, pentru a evita munca la negru, "este nevoie de o consultare serioasă cu mediul de afaceri".

Este nevoie de o consultare serioasă cu mediul de afaceri. "Noi avem 16% impozitarea profitului și 5% dividende. Comparând cu presiunea fiscală, s-ar putea ca mulți patroni să se gândească să plătească la negru. Însă, salariații plătiți la negru sunt puși într-o situație grea, pentru că nu au parte de asigurare de sănătate și nici de perspectivă în ceea ce privește pensia", a explicat Ialomițeanu.

Referitor la bugetul României, Gheorghe Ialomițeanu este de părere că trebuie să fim atenți la deficit, care nu trebuie să depășească 3%. 

"Este greu de spus. Suntem la linia roșie. Noi nu trebuie să ne încadrăm într-un deficit mai mare de 3%. Problema este că trebuie finanțat, iar datoria publică este de 40%. Deci ne trebuie finanțare de aproximativ 14 miliarde de lei. Însă specialiștii spun că peste 40% datoria României nu este sustenabilă, deci nu poate fi rambursată", a susținut fostul ministru.

"Ar trebui în mediul de afaceri să existe o creștere sustenabilă. M-aș bucura să fie o creștere în zona industriei, de exemplu, chiar dacă creșterea economică se bazează pe creșterea industriei. Problema este că dacă această creștere se realizează, să nu avem o creștere a comerțului cu amănuntul bazat pe impotruri. Ar fi bine dacă produsele românești ar stimula creșterea comerțului. De exemplu, uzina de la Mioveni cumpăra înainte de la vreo cinci - șase întreprinderi din Brașov și erau vreo 10.000 de locuri de muncă. Acum, toate acele produse sunt importate. Vă dați seama contribuția la PIB care e? Problema României este că produce puțin și că multe componente vin din afară și merg în afară", a continuat Gheorghe Ialomițeanu.

Totodată, fostul ministru al Finanțelor atrage atenția că această creștere economică a României nu aduce mai mulți bani în casele românilor, dar nici la buget.

"Ne lăudăm cu creșterea economică, însă această creștere nu înseamnă mai mulți bani în buzunarul românilor și nici mai mulți bani la bugetul de stat. La acest Guvern vrem să vedem programele sectoriale. Am văzut la ministerul Economiei un program ambițios, dar nu prea are bani, dar și la domnul Cioloș", a susținut Gheorghe Ialomițeanu.