MENIU

I-a dat elevei o diplomă, după care a fost sancţionată disciplinar. Motivul este HALUCINANT!

O comisie disciplinară a sancţionat mai multe cadre didactice de la o şcoală din Texas, după ce o elevă a fost catalogată drept o „potenţială teroristă”. Declaraţia a fost făcută în glumă, dar i-a şocat pe părinţi.

În cadrul unei ceremonii informale, mai mulţi profesori care predau la clasa a VII-a au îmnânat mai multe diplome şi premii fără validitate elevilor. Printre acestea, o astfel de diplomă desemna „elevul cu cele mai multe şanse să devină terorist”.

Aceasta a fost primită în râsetele comitetului profesoral de către Lizeth Villanueva (13), iar ceremonia simulată a avut loc cu o zi înainte de atentatul de la Manchester. 

„Profesoara a spus că unii s-ar putea simţi jigniţi, dar a menţionat că nu-i pasă. A râs de noi”, afirmă eleva.

Mama fetei, Ena Hernandez a declarat pentru presa locală că a fost şocată să vadă diploma.

„Am citit-o de două ori. Nu-mi venea să cred. Nu este în regulă, mai ales venind din partea unei profesoare, o femeie matură”, a declarat aceasta consternată.

Directorul şcoli şi-a prezentat scuze personal faţă de părinţi, anunţând joi într-un comunicat că profesorii care au participat la ceremonia informală vor fi sancţionaţi disciplinar, informează Nez York Post