MENIU

Haos la USR, după rezultatul umilitor al lui Drulă. Reziștii din eșalonul doi încep să mârâie, iar Fritz convoacă un congres

Liderii USR par să nu fi înțeles nimic din eșecul de la Primărie și din ministere

Haos la USR, după rezultatul umilitor al lui Cătălin Drulă la alegerile pentru Primăria Generală. În timp ce lideri din eșalonul doi invocă nevoia de reformare a conducerii, liderul Dominic Fritz a declarat: „Pentru cine ne cântă prohodul, nu vă facem favoarea de a ne lua adio.” 

„Rezultatul candidatului nostru a dezamăgit, fără doar și poate. Am pierdut o bătălie și trebuie să fim sinceri cu noi înșine: putem mai mult. E clar că bazinul reformist, care susține și USR-ul, a votat majoritar cu Ciprian Ciucu, primar în funcție”, a afirmat Fritz, într-o conferință de presă.

După ce a susținut că a înțeles mesajul electoratului, liderul reziștilor a ținut să precizeze: „Pentru cine ne cântă prohodul, vă spun că nu vă facem favoarea de a ne lua adio.”

Dominic Fritz a precizat că, la nivelul conducerii, se va face o analiză privind rezultatele alegerilor de la Capitală, pentru ca ulterior, într-o postare separată pe Facebook, să anunțe că în februarie se va organiza un congres.

Reziștii din eșalonul doi, dar și cei epurați, sar la gâtul conducerii

O serie de politicieni care nu se mai regăsesc în actuala conducere a USR, cum ar fi Cristina Prună, au transmis mesaje clare de reformare.

„Trebuie să spunem adevărul. Chiar dacă e greu și voi fi atacată de unii pentru asta. USR-ul de acum nu este USR-ul onest care a avut succes altă dată.”

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
usr drula fritz alegeri