Haos în Gara de Nord! Întârzieri de sute de minute la mai multe trenuri care circulă pe ruta Brașov-București
Furtunile puternice care au măturat județul Prahova au dat peste cap traficul feroviar. În Gara de Nord din București este haos, după ce mai multe trenuri au înregistrat întârzieri de sute de minute.
Cele mai mari întârzieri le-au înregistrat trenurile care circulă pe ruta Brașov-București și asta din cazua faptului că traficul feroviar în Sinaia a fost blocat complet, după ce acoperișul gării din oraș a fost smuls de vântul puternic.
În momentul publicării acestei știri, trenul 11034 Brașov Regio Călători care trebuia să ajungă în Gara de Nord la ora 16:52, are o întârziere de peste 300 de minute.
De asemenea, trenul 11634 Brașov Softrans Călători, programat să sosească în Gara de Nord la 17:35, are peste 250 de minute întârziere.
Peste 160 de minute întârziere are trenul 11036 Brașov Regio Călători care trebuia să ajungă în Capitală la 18:53.