Halucinant: medic arestat după ce a fost prins că vindea droguri
Un medic de la Spitalul de Recuperare din Iași a fost prins că vindea droguri de mare risc. Bărbatul în vârstă de 30 de ani consuma stupefiante de o lungă perioadă și era în legătură cu mulți dealeri din Iași. Acesta și alte trei persoane din anchetă au fost arestate.
Medic de recuperare, prins vânzând droguri
Bărbatul de 30 de ani a fost filat de poliție timp de câteva luni, iar în urma perchezițiilor s-a găsit în domiciliul acestuia canabis, ketamină și cocaină.
Procurorii de la Criminalitate Organizată Iași au descoperit că medicul mai are un dosar penal pentru deținere de stupefiante la Constanța. Anchetatorii spun că acesta se droga de o perioadă lungă de timp și cunoștea mulți dealeri din Iași.
Medicul făcea cheta de la prietenii săi, apoi cumpăra droguri și le împărțea acestora.
Complicii bărbatului au fost arestați pentru trafic de droguri, fiind vorba și despre un asistent medical, dar și de un student la medicină.