MENIU

Guvernul condus de Florin Cîțu l-a reclamat pe liderul PNL Ludovic Orban la CCR

Curtea Constituțională a României

Guvernul l-a reclamat pe liderul PNL Ludovic Orban la Curtea Constituțională, pentru că ar fi încălcat dispoziţiile constituţionale în legătură cu moţiunea de cenzură inițată de USR Plus și AUR. Orban este acuzat că nu a comunicat Executivului moţiunea în ziua în care a fost depusă, ci ar fi trimis un document care avea probleme cu numărul de semnături valide 

”Parlamentul României prin Preşedintele Camerei Deputaţilor a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021. De asemenea, Parlamentul României prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură”, a argumentat Guvernul în sesizarea depusă miercuri la CCR.

Anterior, premierul Florin Cîțu a explicat motivul demersului. "Vreau să vedem dacă a încălcat statutul prin această convocare și după aceea vor fi sancțiuni. Nu am discutat nici înainte nici după, Guvernul va sesiza CCR pentru conflict juridic. A doua oară au revenit cu semnăturile. Vom sesiza CCR care trebuie să se pronunțe asupra respectării Constituței".

Plenul Parlamentului ar urma să se reunească joi, mâine, la ora 16:00, într-o ședință comună pentru citirea moțiunii de cenzură. Parlamentarii din tabăra lui Florin Cîțu susțin că nu se vor prezenta la ședința de plen.