MENIU

Guvernul a aprobat un sprijin pentru sectorul vegetal! Grant direct: 100 euro per hectar

Guvernul a aprobat un sprijin pentru sectorul vegetal! Grant direct: 100 euro per hectar

Executivul a analizat şi aprobat, joi, un sprijin pentru sectorul vegetal, fiind vorba despre acordarea unui grant direct, în vederea compensării parţiale a creşterii costurilor de producţie, recoltare, transport şi depozitare a recoltei agricole vegetale primare obţinută la culturile înfiinţate în toamna anului 2022, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin.

„Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro. Resursele financiare totale necesare implementării schemei sunt de 1,2 miliarde lei, reprezentând echivalentul a 243, 2 milioane de euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024. Plata sumelor reprezentând ajutorul de stat menţionat de prezenta schemă se efectuează până la data de 30 iunie 2024 inclusiv”, a declarat Mihai Constantin, în briefiengul de presă susţinut la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Acesta a mai spus că „beneficiarii sunt întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, respectiv producători agricoli înregistraţi în Registrul agricol şi în Registrul unic de identificare,  care utilizează suprafeţe de teren arabil, individual sau în forme de asociere în scopul obţinerii producţiei de cereale şi seminţe oleaginoase”.

„Depunerea unei cereri de plată în anul 2023, pentru o suprafaţa determinată de minimum 1 ha, pentru  una sau mai multe dintre culturile prevăzute în anexa nr. 1 până la termenul limită de depunere din anul 2023. Beneficiarii nu sunt în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului”, a explicat Constantin.

Mai multe articole despre:
guvern sprijin sector vegetal grant