MENIU

Demiterea lui Iordache, amânată. Grindeanu: "Urmează ca joi să ia sau să iau decizia"

Soarta ministrului Justiției, Florin Iordache, va fi decisă peste două zile - timp în care se discută bugetul și moțiunea de cenzură, a afirmat, luni, prim-ministrul Sorin Grindeanu. 

”În următoarele două zile, nu există varianta înlocuirii ministrului, dar după aceea s-ar putea să fie înlocuit tot Guvernul, dacă trece moțiunea de cenzură. Este normal ca Iordache să rămână la dezbaterea moțiunii, urmând ca joi să ia sau să iau decizia. Mi se pare normal ca, lucrând la buget, Iordache să stea inclusiv mâine pentru vot. Mi se pare normal să stea inclusiv la moțiunea de cenzură, fiind unul dintre actorii ultimelor săptămâni”, a declarat Grindeanu. 

La Ministerul Justiției este o situatie aparte, a subliniat premierul, întrucât posturile de secretar de stat sunt libere. Dacă ministrul ar pleca din funcție, s-ar vacanta aproape toate funcțiile de conducere din minister. 

”Duminică am avut două puncte pe ordinea de zi. OUG prin care s-a abrogat OUG 13 și s-a ajuns la starea inițială, ca și când acea OUG n-a fost, chiar dacă unele articole erau neconstituționale. Am cerut Ministerului Justiției să dea drumul unei dezbateri. Se creează distorsiuni în sistemul judiciar. În 45 de zile de la o decizie CCR ea trebuie pusă în practică. Pe tot ceea ce înseamnă modificările pe articole date de CCR trebuie demarate discuțiile cât mai repede, pentru a respecta legea. Că o face Ministerul Justiției, Parlamentul sau altcineva, eu cred că e normal să se înceapă a se discuta. Nu pe altceva. E ceea ce au a cerut în ședința de Guvern”, a mai precizat Sorin Grindeanu. 

Întrebat dacă are ceva să-și reproșze, prim-ministrul a răspuns că, dincolo de lipsa de dialog, își reproșează neexplicarea și neconsultarea mai largă de către Ministerul Justiției. ”Este una din greșeli”, a adăugat acesta. 

Mai multe articole despre:
premier ordonanţă OUG grindeanu