MENIU

GREVĂ în depourile CFR. Angajații din Brașov, Galați dar și București au întrerupt lucrul

Circulația trenurilor ar putea fi afectată după ce angajații din depourile CFR din întreaga țară intră de azi în grevă. 

Angajații CFR din Brașov, Galați dar și București au întrerupt deja lucrul. Aceștia sunt nemulțumiți de salarii, dar și de condițiile de muncă. 

Androne Victor, lider sindicat Depoul CFR Călători, a afirmat, pentru Realitatea TV că s-a întrerupt programul de lucru din cauza faptului că CFR Călători nu acordă o mărire salarială de 15% așa cum s-a acordat în toate unitățile CFR.

”Salariile sunt foarte mici și condițiile deplorabile”, a spus acesta, adăugânc că media salariului net se situează la 2.000 de lei.

Un lăcătuș cu o experiență de 20 de ani nu câștigă mai mult de 2.500 de lei net, de exemplu.

Angajații din depouri acuză conducerea CFR Călători și Ministerul Transporturilor că îi discriminează, în condițiile în care toți salariații de la calea ferată vor primi de luna viitoare salarii mai mari cu 15%, nu și cei din depouri.

În replică, CFR Călători susține că Societatea Comercială de Reparații Locomotive este la ora actuală în insolvență, iar conducerea acestei companii este direct responsabilă de negocierea contractului colectiv de muncă.

Peste 1.570 de oameni lucrează în depouri.

Precizări CFR Călători referitoare la protestul spontan de la S.C.R.L. Brașov SA

În contextul protestului spontan care are loc astăzi, 7august 2019, la S.C.R.L. Brașov SA, pentru o informare corectă a opiniei publice, CFR Călători SA face următoarele precizări:

Societatea Comercială de Reparații Locomotive C.F.R. - S.C.R.L. Brașov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvență care intră sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (dosar nr. 4249/62/2014* - termen 19.11.2019).

Pentru CFR Călători SA, S.C.R.L. Brașov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură și realizează mentenanța curentă, reparații planificate și accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători.

În conformitate cu art. 55 din Legea 85/2014, Adunarea Generală a Acționarilor își suspendă activitatea după numirea administratorului special la S.C.R.L. Brașov SA. Totodată, în conformitate cu art. 56, alin. (1) lit. d din Legea 85/2014, Administratorul special administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar.

Negocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) al S.C.R.L. Brașov SA este atributul exclusiv al conducerii acestei societăţi, fiind de fapt singurul factor decident care împreună cu organizaţiile sindicale pot încheia un nou CCM, CFR Călători SA neavând competențe în negocierea CCM al S.C.R.L. Brașov SA.

Mai multe articole despre:
grevă grevă CFR