MENIU

Gravidele vor primi 2.000 de lei de la Primăria Capitalei. Află care sunt condițiile!

Primăria Capitalei vrea să acorde femeilor însărcinate, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu eventualele tratamente medicamentoase şi analizele medicale necesare monitorizării sarcinii şi ducerii la bun sfârşit a sarcinii.

Potrivit unui proiect de pe ordinea de zi CGMB, de aceste vouchere, poate beneficia orice femeie cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă de cel puţin 6 luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină.

Voucherele au fiecare o valoare de câte 1.000 de lei, împărţite fiecare în tichete de câte 50 de lei, acordându-se de două ori: după procesarea cererii, se acordă primul voucher în valoare de 1.000 de lei, iar după intrarea în a 24-a săptămână de sarcină, se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide. Este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere.

Ajutorul este denumit în proiect Voucher-ul Materna Bucureşti, iar sumele necesare implementării programului de sprijin financiar vor fi asigurate prin bugetul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucher-ului nu se dublează.

Citește mai mult pe doctorulzilei.ro