MENIU

Gigi Becali, aşteptat la DNA

Gigi Becali este aşteptat astăzi la DNA. Omul de afaceri a fost citat, în dosarul legat de schimbul de terenuri, cu Ministerul Apărării Naţionale. Direcţia Naţională Anticorupţie verifică, în acest dosar, o presupusă faptă de dare de mită, săvărşită de Gigi Becali.

Anchetatorii susţin că există documente care atestă o donaţie de 100 de milioane de lei vechi, făcută de Becali pentru MAPN, chiar la momentul în care se purtau negocieri, pentru schimbul de terenuri. Suma urma să fie folosită pentru ridicarea unei statui, dedicată Eroilor Aviatori.

Conform anchetatorilor, Becali ar fi trimis banii într-o sacoşă, care a fost înmânată unuia dintre generalii cu care se purtau negocierile. Când a fost declanşată ancheta, MAPN i-a trimis banii înapoi lui Becali, motivând în acte, că statuia nu a putut fi construită, din motive independente de minister. Procurororii anticorupţie verfică, acum, condiţiile în care Gigi Becali a făcut acestă sponsorizare şi din ce motive banii nu au fost folosiţi.

Schimbul de terenuri dintre MApN şi George şi Luminiţa Becali, a avut loc în iunie 1999, cînd Familia Becali a dat 21,5 hectare, din comuna Stefanesti, la schimb pentru 20,9 hectare de teren, în zona Băneasa-Pipera. Anchetatorii susţin că în urma tranzacţiei, George Becali ar fi obţinut un profit de peste 3 milioane de dolari. Procurorii DNA au în studiu şi unele documente, care ar dovedi că familia Becali a devenit proprietara terenului dat la schimb, abia după această tranzacţie.
Mai multe articole despre:
DNA Becali