MENIU

Gheorghe Piperea, despre motivarea CCR privind eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială: ”Nu a ținut cont de Constituție”

Gheorghe Piperea, despre motivarea CCR privind eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială

Gheorghe Piperea, avocat și europarlamentar AUR, a declarat vineri, la scurt timp după ce CCR a publicat motivarea privind eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru Cotroceni, că decizia judecătorilor nu a ținut cont de Constituție. Mai mult, el a sublinat că CCR și-a creat singură reglementarea pe baza căreia poate să interzică orice candidat la președinția României. 

”Pe mine mă încântă o altă formulă a acestei motivări: Că s-a statuat implicit, da? Implicit că s-a încălcat dispozițiile legale pentru declarațiile neconforme cu nu știu ce, cu cine știe ce reguli inventate, ceea ce înseamnă că practic, ne spune negru pe alb, CCR că a adăugat și la lege, a adăugat și la Contituție. 

Așadar, CCR pentru această hotărâre minunată, care într-adevăr se înscrie în logica minunată a acelei decizii din 6 decembrie, și-a creat singură reglementarea pe baza căreia poate să interzică orice candidat. Asta înseamnă că articulul 53 din Constituție, care vorbește despre situațiile extrem de restrânse, conform Constituției și legii în care unele drepturi pot să fie suspendate să nu mai conteze. 

CCR nu a ținut cont deloc de Constituție, ba mai mult decât atât și-a creat propriile texte constituționale și legale pe baza cărora să își fundamenteze nemaipomenita hotărâre”, a declarat Gheorghe Piperea, la Realitatea PLUS. 

Știre în curs de actualizare.

Mai multe articole despre:
Gheorghe Piperea motovare CCR Calin Georgescu