MENIU

Gestul INCREDIBIL al motanului Alună, după ce s-a pierdut de stăpână. A luat TRENUL şi...

Un motan care s-a pierdut de stăpâna sa a reuşit să urce de unul singur în tren şi să călătorească câteva staţii până când a fost găsit de controlorii de bilete din tren, care l-au hrănit şi l-au "făcut celebru", postându-i fotografia pe Twitter. 

Motanul, poreclit Alună de conducătorii de tren, a luat trenul din comuna franceză Voivres-Lès-Le-Mans din departamentul Sarthe şi a călătorit timp de câteva staţii, fiind observat de ceilalţi călători, până când a fost luat de unul dintre controlorii de bilete, care l-a adăpostit într-o gheretă. Bărbatul a urcat înapoi în tren, dar motanul l-a urmat, aşa că nu a avut altă opţiune decât să îl lase să călătorească cu trenul: "L-am luat cu mine şi i-am spus "Micuţule, urcă în tren şi vedem ce opţiuni avem în gara din Mans".

Alună a stat liniştit în tren, împărţind un croissant cu controlorul de bilete, care a postat fotografia motanului pe Twitter. La scurt timp, stăpâna şi-a recunoscut motanul pierdut şi a venit să îl recupereze din gara Mans.