MENIU

Gest fără precedent al Coreei de Nord. Vor exista discuții cu Coreea de Sud în "satul de armistiţiu"

Coreea de Sud doreşte să poarte discuţii la nivel înalt cu regimul de la Phenian, în 9 ianuarie, despre o eventuală participare a Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018.

Propunerea vine după ce Kim Jong-un a declarat că intenţionează să trimită o echipă la Pyeongchang, în Coreea de Sud, pentru Jocurile Olimpice care vor avea loc în luna februarie, transmite BBC.

Kim Jong-un a declarat că cele două state ar trebui "să se întâlnească urgent pentru a discuta despre această posibilitate".

Preşedintele Coreei de Sud a precizat că vede oferta ca pe o şansă de a îmbunătăţi relaţia tensionată cu regimul de la Phenian.

Ministrul sud-coreean pentru Reunificare, Cho Myoung-gyon, a propus marţi că reprezentanţii să se poată întâlni la Panmunjom, aşa-numitul "sat de armistiţiu", informează Mediafax.

Panmunjom, aflat în zona demilitarizată de la graniţă, atent supravegheată, este locul în care cele două Corei au avut de-a lungul timpului discuţii istorice.

"Sperăm că Sudul şi Nordul vor putea să poarte discuţii faţă în faţă despre participarea delegaţiei nord-coreene la Jocurile din Pyeongchang, precum şi despre alte probleme de interes comun pentru îmbunătăţirea relaţiilor inter-coreene", a declarat oficialul.

Nu se ştie încă cine va participa la discuţiile propuse la 9 ianuarie. Deocamdată, Coreea de Nord nu a dat un răspuns.

Ultimele discuţii la nivel înalt între cele două părţi au avut loc în decembrie 2015 în zona industrială comună Kaesong, iar agenda întâlnirii nu a fost făcută publică.

În ultimii doi ani, Coreea de Nord a avansat rapid programul său nuclear, în ciuda majorării sancţiunilor internaţionale.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord Coreea de Sud