Gabriela Firea, semnal de alarmă din Parlamentul European: „51 de femei au fost ucise în România anul acesta”
Semnal de alarmă de la tribuna Parlamentului European, după cazurile șocante ale româncelor ucise în ultimele săptămâni. Europarlamentarul Gabriela Firea a cerut acțiune imediată din partea Parlamentului European și a Comisiei Europene, pentru femeile din România și din toate țările Uniunii. Printre solicitări se numără resurse suficiente pentru adăposturi dedicate victimelor violenței domestice, dar și un registru european al agresorilor.
„În timp ce dezbatem această strategie, Europa se confruntă cu o dramă. Femeile mor în propriile locuințe și case. Țara mea, România, a fost recent șocată: o tânără înjunghiată pe stradă de către fostul soț, în fața copilului de doar trei ani.
Pentru numele agresorului exista deja un ordin de protecție și multiple plângeri. Sunt 51 de femei decedate doar în acest an. E clar că avem lacune în sistemele noastre de protecție. Nu putem construi egalitate pe fundația fricii. Dreptul la viață este fundamentul oricărei strategii.
Româncele, cetățene europene, cer acțiune imediată, aliniată cu obiectivele europene. Avem nevoie de un mecanism european permanent, interconectat, care să creeze un registru al agresorilor cu antecedente, pentru a preveni mobilitatea transfrontalieră și recidiva, și cerem o linie bugetară specifică în următorul cadru financiar multianual pentru a finanța servicii specializate și adăposturile.
Tragediile pot fi prevenite. Trebuie ca Europa să onoreze angajamentul de a garanta un viitor sigur pentru toate femeile.”, a declarat Gabriela Firea în Parlamentul European.