MENIU

Gabriel Cotabiţă, veşti de ultimă oră despre starea sa de sănătate. Ce arată ultimele investigaţii

Echipa multidisciplinara care il evalueaza permanent pe Gabriel Cotabita a decis, marti, ca artistul sa faca un nou RMN cerebral, iar analiza a indicat zone cu leziuni grave, potrivit unor surse apropiate cantaretului.

"Starea lui Gabriel Cotabita este foarte grava. Un alt RMN a pus in evidenta prezenta unor zone de leziuni cerebrale grave. Tulburarea severa de ritm cardiac care a provocat stopul cardiorespirator a scazut debitul sanguin cerebral si implicit oxigenarea creierului a fost precara. De aceea se vorbeste despre leziuni cerebrale greu cuantificabile, in acest moment", a precizat sursa citata, conform Ziare.com.

Cotabita se afla internat in Sectia de terapie intensiva a Spitalului Floreasca, fiind in status post stop cardio-respirator, resuscitat si necesitand ventilatie mecanica.

Starea pacientului este grava dar stabila, anunta, luni, un comunicat al Spitalului Floreasca.

Investigatiile complexe facute de la internarea lui Cotabita si pana in prezent indica cea mai probabila cauza a stopului cardio-respirator o tulburare severa de ritm cardiac, produsa in contextul unor afectiuni cardio-vasculare preexistente, "fiind excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonara si accidentul vascular cerebral", se mai arata in comunicatul citat.

"Pacientul se afla sub ingrijirea unei echipe multidisciplinare complexe, care il evalueaza permanent, in functie de starea pacientului urmand sa se ia in discutie alte eventuale investigatii. Precizam inca o data faptul ca starea pacientului este stabila", au adaugat reprezentantii Spitalului Floreasca.