MENIU

Furt ca-n filme la Constanţa! În două minute, patru indivizi au furat de aproape 100.000 de lei

Furt ca în filme la o parfumerie din centrul Constanţei! În doar două minute, patru indivizi mascaţi au golit magazinul şi au plecat cu marfă de aproape o sută de mii de lei. Spargerea a fost filmată de camerele de supraveghere.

Duminică, ora 03.20. 4 indivizi cu fețele acoperite rup cu o rangă ușa magazinului de cosmetice din centrul Constanței.

În imaginile suprinse de camerele de supraveghere se vede cum se grăbesc să îndese în saci și genți produse de firmă. Fac mai multe drumuri. Rup rafturile, devastează vitrinele și în numai două minute fug cu prada.

Administratorul magazinului spune că hoții i-au făcut o pagubă de aproximativ 100.000 de lei.

"Au intrat pe ușa din față după ce au spart-o cu ranga. Suntem aici de 25 de ani și nu am avut astfel de probleme niciodată, dar se pare că situația este scăpată de sub control", a declarat Serian Osman, administratorul magazinului.

Culmea, totul s-a întâmplat în timp ce sistemul antiefracție, activat, făcea un zgomot infernal. Agenții firmei de pază au venit însă nu au intrat în magazin. Oricum, spune administratorul, când au ajuns ei era prea târziu pentru că spărgătorii plecaseră. Chemați prin 112, polițiștii au făcut cercetări, au ridicat imaginile jafului,  însă probele pe care le au la acest moment sunt puține. Indivizii erau mascați, iar martori nu sunt.

Deși jaful s-a petrecut în centrul orașului, iar în zonă este și o stație de taximetre, nimeni nu a văzut și nu a auzit nimic. Mai mult de atât, proprietarii altor magazine din zonă au refuzat să o ajute pe femeie, motivând că au camerele de luat vederi defecte.

Păgubita este în stare de șoc. Spune că a renunțat să-și mai asigure marfa din vară, pentru că nu s-a gândit că ar putea păți așa ceva. Nu crede că spăgătorii au acționat la pont, însă este sigură că au studiat bine zona, înainte să acționeze.

sursa: Reporterntv.ro.

Mai multe articole despre:
furt Constanţa parfumerie