Funcționari trimiși în SUA la un seminar pe bani grei pentru combaterea sărăciei: 16.000 €, în plină austeritate. Sfidare la adresa românilor
Sfidare de proporții la adresa românilor loviți în plin de măsurile de austeritate! Primarul din Baia Mare i-a trimis pe doi dintre subordonații săi timp de 7 zile în Miami, Statele Unite, la un seminar despre combaterea sărăciei. Nu este singurul oraș din țară unde se aruncă bani pe deplasări. Tot în SUA vor pleca și trei angajați ai Consiliului Județean Galați. Suma alocată delegației se ridică la 16.000 de euro.
În timp ce Guvernul îi împovărează din ce în ce mai mult pe românii sărmani, viceprimarul și directorul de comunicare al Primăriei Baia Mare vor merge pe bani publici în Miami, una dintre cele mai luxoase stațiuni turistice din lume. Oficial, funcționarii vor merge acolo într-o vizită de studiu, pentru a învăța strategii de gestionare a populației în situații de risc.
"Am fost desemnat eu să particip la acest curs datorită faptului că printre alte atribuții am și coordonarea Direcției de Asistență Socială", spunea Ionut Parvu, viceprimar Baia Mare.
Costul delegației în Miami se ridică la 5.700 de euro fără TVA. Suma cuprinde zborurile cu avionul, transferul de la aeroport la hotel, cazarea și alte cheltuieli. Directorul desemnat să plece către destinația de lux aruncă responsabilitatea pe umerii primarului.
"Domnul primar a considerat că este oportună această vizită și a fost aprobată", a declarat, la randul sau, Cosmin Mesaros, director de comunicare al primăriei Baia Mare.
Nici primarul orașului nu refuză deplasările în destinații turistice. Edilul are programată o vizită de studiu de 3 zile în Paris, alături de 5 angajați ai primăriei. Banii vin tot de la bugetul local.
În ciuda măsurilor de austeritate impuse de Guvern, vacanțele luxoase sunt la ordinea zilei și în alte zone din țară. Trei angajați ai Consiliului Județean Galați vor pleca în Texas, într-un turneu de promovare și cooperare economică. Costurile se ridică la 16.000 de euro.