MENIU

Fost procuror militar, șantajat de Coldea. Acuzații grave: Toate aceste proceduri erau cunoscute

Fost procuror militar, șantajat de Coldea. Acuzații grave: Toate aceste proceduri erau cunoscute / Foto: Inquam Photos

Fostul procuror militar, Vasile Doană, spune că a fost șantajat cu o serie de înregistrări de Florian Coldea în 2006, în perioada în care ancheta dosarul generalului Ovidiu Soare. Potrivit fostului procuror, Coldea a venit la DNA și a cerut ca Doană să nu se mai ocupe de acest dosar. 

"Când aveam multe verificări inclusiv pe corupție față de generalul Soare care era încă activ, până să-l pun sub urmărire penală, am fost chemat la procurorul șef al DNA în birou, în timpul serviciului și acolo era domnul Daniel Morar care mi l-a prezentat pe domnul Coldea și încă un domn, coleg de-al dumnealui, cu grad de general.

Am rămas surprins în mod total neplăcut de faptul că domnul Coldea și colegul încercau, de fapt, să mă șantajeze. În sensul că aveau o serie de înregistrări ale unor convorbiri purtate de mine cu denunțători din Marea Britanie. 

Mi le-au invocat domnii la acea discuție, încercând să mă acuze că am luat legătură, că am oameni în Londra, pe care-i determin să facă denunțuri mincinoase. 

Noroc că toate aceste proceduri, cu dosarul, cu denunțul de la Londra erau foarte bine cunoscute atât de șeful meu de secție și de Daniel Morar.