MENIU

Fost deputat, reținut pentru ȘANTAJ. Ce acuzații i se aduc lui Alexandru Băişanu

Fost deputat, reținut

Fostul deputat Ştefan Alexandru Băişanu a fost reţinut, joi, într-un dosar în care este acuzat de şantaj.

Joi, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ipoteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au făcut trei percheziţii domiciliare în acest dosar, ridicând înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor electronice, dispozitive de comunicare la distanţă şi alte dispozitive electronice, potrivit IPJ Suceava.

În urma perchezițiilor, un bărbat de 53 de ani a fost dus la audieri, mai precizează sursa citată.

Ulterior, suspectul a fost reținut și dus în arestul IPJ Suceava.

Dosarul a fost deschis după ce un fost asociat al lui Băișanu a depus o plângere la Poliția Ipotești împotriva acestuia. Cei doi erau asociați în dezvoltarea unui centru de echitaţie pe un teren din apropierea unui iaz, aflat în administrarea petentului în urma unei licitații. 
Acesta îl acuză pe fostul parlamentar că nu s-ar fi ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte realizarea investiţiei şi că l-a determinat să investească sume mari de bani pentru a achiziţiona terenul din zona iazului şi a înfiinţa centrul de echitaţie din Ipoteşti. Bărbatul a reclamat și că a asigurat întreținerea cailor, iar fostul deputat nu i-ar fi returnat sumele investite şi i-ar fi spus că îi plăteşte datoriile dacă îi va ceda şi iazul, potrivit Agerpres.