MENIU

Fost consilier al președintelui Loteriei Române, dezvăluiri despre contractul cu INTRALOT

<p>Afaceri norocoase cu Loteria, ghinionul este al&nbsp; statului rom&acirc;n</p>

Sorin Constantinescu, fost consilier al președintelui Loteriei Române, Dan Ghiță, a declarat în exclusivitate, la Realitatea TV, că cei din ministerul Finananțelor au fost avetizați asupra faptului că contractul pe care grecii de la îl aveau cu Loteria Româna urma să expire, dar cei din  ministerul Finanțelor, și mai ales Danel Chițoiu, nu au fost interesați de încheierea unui contract cu alți parteneri. 

”Eu am fost în trei sau în patru emisiuni, am și la Rareș Bogdan și am vorbit despre acest nereguli. Am spus ce va însemna expirarea contractului și am spus că  expiră contractul cu grecii de la Intralot. În decembrie 2013, le-am spus și celor de la Ministerul Finanțelor, chiar și lui Daniel Chițoou, dar nu au vrut să audă nimic. Le-am spus că avem nevoie de noi parteneri, le-a spus că este nevoie de un nou contract. Dar este o lipsă de interes incredibilă. Aparatele sunt din 1992. Vă dați seama? Din 1992. Iar serverele ssunt vechi de 7 ani. Au venit cei de la HP să le repare și au zis că dacă se mai strică, nu mai pot fi reparate.(..)Am fost consilier în madatul lui Dan Ghiță, în anul 2012. Nu eram de la niciun partid, de aceea a fost înlăturat, de aceea am fost și eu înlăturat”, a spus acesta.

 Constantinescu a mai susținut că grecilor le revenea 7,5% din valoarea biletelor care erau vândute: 

”Grecii de la Intralot au trimis o scrisoare în decembrie în care au spus că acest contract a expirat. Noi nu mai aveam contract cu ei din decembrie 2013, a fost prelungit prin acte adiționale. Noi am fost acolo când domnul Chițoiu ne-a refuzat orice fel de inițiativă. Aparatele de validat bilete sunt din anul 1992.  La expirarea contractului cu grecii, aparatele și serverul au trecut în posesia Loteriei. Grecii primeau 7,5% din contravaloarea biletelor.  Din 1992, până în 2013, au luat 7,5%, administrau partea de validare a biletelor. Au venit și au spus că nu mai vor 7,5%, ci 2%. Și doamna Petrescu a spus ” Păi nu avem cum să vă dăm 2%, vă dăm 7,5%.”

 Acesta a mai afirmat că Loteria are un profit nesemnificativ, intrucât un profit rezonabil este de 14 miloane sau chiar 15, intr-un an bun.