MENIU

Ford-ul vechi, găsit sub frunze. Ce era înăuntru i-a schimbat viaţa

Un bărbat pe nume Pekka Nummelin, din oraşul Mikkeli, Finlanda, se plimba trist prin pădurile din ţinutul natal, pe care îl părăsise de 40 de ani. Galeria Foto.

Era doar el, cu gândurile lui. Oarecum, nostalgic după copilărie. Cum mergea el printre copaci, a zărit o maşină sub un morman de frunze. A rămas uluit. Cum a ajuns o maşină în acea zonă, plină de vegetaţie?

S-a îndreptat spre automobil. Pe măsura ce se apropia, pulsul îi creştea. Bănuia ceva, dar nu avea curaj să spere până la capăt. Ajuns la maşină, a dat frunzele la o parte, iar minunea s-a întâmplat: era vechiul lui Ford Anglia, fabricaţie 1967, pe care nu-l mai văzuse de 40 de ani. Nici nu credea că autoturismul mai există. Fie vorba între noi, maşina seamănă cu un Trabant.

Încet-încet, şi-a adus aminte ce s-a întâmplat: de fapt, chiar el abandonase maşina acolo, în anii 70, după ce motorul i se stricase, însă decorul arăta altfel. Nu era o pădure acolo, ci un drum. Bărbatul a fost fericit să găsească maşina aproape intactă, cu lucrurile lui personale înăuntru: un pachet de ţigări gol, chibrituri şi alte câteva nimicuri. Chiar dacă aceste lucruri nu înseamnă nimic, obiectele au valoare sentimentală pentru el. Micuţa "avere" i-a schimbat viaţa. Bărbatul a realizat că există minuni. Omul a decis să tracteze maşina de acolo şi s-o ducă acasă, într-un depozit.

Cum a găsit omul Fordul, în Galeria Foto.

Mai multe articole despre:
pădure