MENIU

Focar de COVID în Thassos. Cei mai mulți dintre turiști sunt români – Ce recomandă autoritățile

Sursa foto: Pixabay

Alertă sanitară în Grecia, după ce un focar de COVID a fost depistat în insula Thassos. Insula este ocupată aproape în totalitate, iar mare parte dintre turiști sunt români. 

Grecia este printre țările cu cea mai mare creștere a numărului de cazuri de COVID-19, după ce a eliminat toate restricțiile, la începutul verii, iar turiștii depistați cu infecția nu mai sunt obligați să se izoleze.

Directorul Centrului de Sănătate din Prinos atrage atenția printr-o postare pe Facebook și recomandă purtarea măștii de protecție, mai ales în zonele aglomerate, fie că vorbim despre locuri în aer liber sau locuri închise. 

„Din cauza unui focar mare de incidente Covid-19 pe insulă, deși nu este obligatoriu, se recomandă purtarea măștii în toate locurile aglomerate. Să fim atenți pentru că virusul este aici și pândește.”

Unitățile de cazare din Thassos și Halkidiki au rate de ocupare peste așteptări în luna iulie, iar turiștii români se află în fruntea clasamentului.

„Thassos se îneacă în turiști, traficul este foarte bun de la jumătatea lunii iunie, cu rate foarte bune de ocupare a hotelurilor”, a declarat Paris Paraschoudis, președintele uniunii hotelierilor din insulă, potrivit Thess Economy.

Luna iulie vine cu un procent de ocupare de 90%, iar cea mai mare parte a turiștilor din Thassos sunt români.

„Cea mai mare parte a turiștilor străini din Thassos sunt români, urmați de alți turiști din balcani, dar și germani, britanici, polonezi, scandinavi, lituanieni, cehi și slovaci. În luna august sunt așteptați italienii, precum și mai mulți greci, care obișnuiesc să plece în vacanțe în luna respectivă”, scrie presa elenă.

Mai multe articole despre:
focar covid thassos focar grecia