MENIU

Florin Piersic se reface. Medicii care se ocupă de monitorizarea stării de sănătate a actorului au oferit ultimele informații

Astăzi, reprezentanții Spitalului „Foișor” din București au transmis că Florin Piersic a fost transferat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al spitalului. Evoluția pacientului este într-o tendință favorabilă, acesta începând mobilizarea cu cadrul de mers pe distanțe scurte.

Florin Piersic își revine

Actorul Florin Piersic, internat de mai multe zile la Spitalul Foișor, a început procedurile de kinetoterapie și recuperare medicală. Potrivit reprezentanților spitalului, acesta a fost implicat activ în procesul de recuperare, iar starea sa de sănătate este monitorizată atent de către echipa medicală.

„Vă comunicăm faptul că, astăzi, domnul Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al spitalului nostru. Evoluția pacientului este bună, a început mobilizarea cu cadrul de mers pe distanțe scurte.”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Spitalului „Foișor”, în urmă cu puțin timp.

Actorul a fost inițial internat la Institutul „Matei Balș” și la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj Napoca, înainte de a fi transferat la Spitalul de Ortopedie „Foișor”. Aici, echipa medicală a continuat să ofere îngrijiri de specialitate, înlăturându-i proteza de la genunchi care i-a cauzat septicemie, iar acum se bucură de progrese în recuperare și de o evoluție pozitivă a stării sale de sănătate.

Publicul și fanii lui Florin Piersic au transmis mesaje de încurajare și de însănătoșire grabnică, exprimându-și speranța că actorul se va recupera complet și va reveni în forță.

Mai multe articole despre: