MENIU

Florin Cîțu a anunțat măsurile economice luate de Guvern: Companiile din România ar putea primi bonificaţii dacă îşi majorează capitalurile

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat noi ajutoare de stat pentru firmele afectate de pandemie, după ședința de Guvern. Vineri seara, la Palatul Victoria a avut loc un briefing de presă susținut de șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, de ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și de ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

"Astăzi, în primă lectură, a fost un proiect foarte important pentru România şi pentru dezvoltarea economiei. Acest act normativ introduce bonificaţii pentru companiile care îşi cresc aportul la capital. Este o schemă de sprijinire a mediului de afaceri prin reducerea sarcinii fiscale a operatorilor economici care înregistrează capitaluri proprii pozitive, precum şi în cazul celor care majorează anual aceste capitaluri în vederea dezvoltării activităţii. Este o schemă care se întinde pe mai mulţi ani - şi vorbim aici despre reduceri de impozit pentru cei care cresc aportul la capital. Este o schemă pentru care detalii vor fi prezentate într-o şedinţă de Guvern viitoare. Vorbim despre o bonificaţie care să stimuleze capitalizarea companiilor", a explicat Cîţu.

Potrivit oficialului, în şedinţa de Guvern de vineri au mai fost aprobate două Hotărâri de Guvern privind aplicarea unor scheme de ajutor de stat.

”Am să vorbesc doar despre actele care au fost aprobate în această ședință de Guvern. HG privind modificarea HG 807/2014. Este o schemă de ajutor de stat pentru companii mari, investiții care vin în România, de la zero, sau extinderea unor investiții actuale, o schemă de ajutor de stat care va avea un impact major în economie. Modificările avute în vedere în această ședință de Guvern se concentrează pe flexibilizarea accesului la finanțare a operatorilor economici. Am prelungit perioada în care se pot emite acorduri pentru finanțare până în anul 2023, corespunzător prelungirii perioadei de valabilitate a regulamentului 651 din 2014. A fost prelungită până în anul 2028 perioada în care se poate efectua ajutorul de stat, ținând cont că perioada de implementare a investiției poate fi mai mare de 3 ani. Toată această schemă a fost flexibilizată să fie cât mai ușor de accesat. Este schema unde este nevoie de investiții de minimum un milion de euro”, a anunțat Florin Cîțu.

”Tot o schemă de investiții care a fost aprobată astăzi, este vorba despre HG 332/2014, tot în vederea flexibilizării accesului la finanțare al operatorilor economici. Având în vedere situația prin care trece economia globală astăzi, în același timp, în data de 2 iulie, Comisia Europeană a adoptat modificarea legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat și a trebuit să implementăm și aceste lucruri. Aici am făcut simplificări și flexibilizare. Prelungirea perioadei în care se pot emite acorduri pentru finanțare până în anul 2023. Creșterea de noi locuri de muncă, de la 10, la 100, asigurarea egalității de tratament pentru toate întreprinderile în sensul generalizării obligației de a menține locurile de muncă create pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la data ocupării fiecărui loc de muncă, etc”, a mai spus ministrul de Finnanțe.

Mai multe articole despre:
florin citu masuri guvern coronavirus