MENIU

Financial Times: Românii sunt disperați că o Mare Britanie bogată le ia toți medicii

Românii sunt disperați că o Mare Britanie bogată le ia toți medicii

În Marea Britanie, dezbaterea despre normele UE privind imigrarea a fost dominată de previziunile potrivit cărora mulți lucrători necalificați din România și Bulgaria vor putea invada Marea Britanie odată cu ridicarea restricțiilor pe piața muncii, la 1 ianuarie acest an, însă până în prezent acest aflux nu a reușit să se materializeze, comentează marți Financial Times (FT).

Pentru Florin Chirculescu, șeful Secției de chirurgie toracică de la Spitalul Universitar din București, o astfel de discuție nu abordează criza iminentă a sectorului de sănătate publică din România, generată de exodul de medici români spre Germania, Franța și Marea Britanie, scrie Agerpres.

"Noi suntem cei afectați, nu britanicii", explică medicul, cu o frustrare vizibilă. "Britanicii se plâng că le vom fura ajutoarele? Sunt speriați că vom abuza de NHS ? Este ironic, dat fiind că NHS funcționează datorită a mii de medici români care lucrează pentru sistemul de sănătate britanic", explică el.

Exodul medicilor români care se îndreaptă spre țări mai bogate din UE este dramatic: în ultimii doi ani, 30% dintre medicii rezidenți au părăsit România, reducând numărul total de medici de la 20.000 în 2011 la 14.000 anul trecut, potrivit datelor oficiale. De la momentul aderării României la UE în 2007, aproximativ 14.000 de medici au părăsit România.

Motivul plecării unui număr așa de mare de medici este simplu: banii în plus, scrie Financial Times. Salariul de pornire net pentru un medic din București a fost crescut recent de la 200 de euro la 350 de euro pe lună. Prin contrast, în Marea Britanie și Germania, aceștia pot câștiga până la 3.000 de euro dacă lucrează în schimburi de noapte, explică companiile de recrutare internaționale.

Marea Britanie a fost printre ultimele state membre UE care a ridicat restricțiile existente pentru lucrătorii români, însă acum, odată ce aceste restricții au fost ridicate, oficialii români se tem că numărul celor care vor pleca ar putea crește.

Potrivit lui Vasile Astărăstoae, șeful Colegiului Medicilor din România, emigrarea unui număr așa de mare de medici români în Occident a paralizat sistemul național de sănătate, lăsând multe județe cu un singur specialist cardiolog la milioane de oameni.

"Dacă dumneavoastră credeți că situația este rea în București, în zonele rurale ea este tragică", explică el.

Astărăstoae susține că exodul medicilor a costat cea de-a doua cea mai săracă țară din UE (pe baza PIB-ului pe cap de locuitor) aproximativ 3 miliarde de euro în ultimii zece ani, aceasta fiind suma de bani investită pentru a instrui medicii care au plecat.

Primele state beneficiare ale exodului au fost Franța, Germania și Marea Britanie, în fiecare dintre aceste țări existând aproximativ 4.000 de medici români.

Pe de altă parte, oficialii guvernamentali români admit că pe viitor exodul medicilor ar putea reprezenta o problemă serioasă, însă recunosc că nu prea au ce face pentru a concura cu salariile din Europa de Vest.

"Marea Britanie ar trebui mai degrabă să ne mulțumească decât să spună că românii merg în Marea Britanie doar pentru ajutoare", susține Mariana Câmpeanu, ministrul muncii din România.

Potrivit lui Laurențiu Marc, de la A-Team, firmă care recrutează medici români pentru spitalele din Europa de Vest, banii nu reprezintă singurul motiv pentru acest exod al medicilor. "Condițiile de lucru nu sunt foarte bune aici, iar dacă medicii vor să avanseze profesional, au șanse mai bune să facă acest lucru la Londra sau Berlin", explică el.