Fiica milionarului de la Arad ucis la comandă, eliberată din arest
Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad va fi eliberată din arest și plasată sub control judiciar timp de 60 de zile, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție. Laura Bîlcea a fost arestată preventiv pe 13 noiembrie 2024, împreună cu doi presupuși complici.
Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crișan a murit după ce mașina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad, iar principala pistă a anchetei se referă la un asasinat la comandă.
La un an și patru luni distanță, Instanța supremă a dispus ca femeia să fie eliberată din arest și plasată sub controlul judiciar. Presupușii săi complici Bogdan Adrian Horodincă și Sebastian Ilie Bulbuc rămân în continuare după gratii.