MENIU

Fifor: ”Iohannis vrea cu tot dinadinsul să arate lumii că Guvernul Ghilotină e guvernul lui!”

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, l-a acuzat, miercuri, pe preşedintele Klaus Iohannis că ignoră Constituţia şi i-a avertizat pe români că pot opri aşa-zisa "preluare ostilă a puterii de stat" la alegerile de duminică.

”Iohannis vrea cu tot dinadinsul să arate lumii că Guvernul Ghilotină e guvernul lui!

S-a pus în capul mesei la Palatul Victoria, s-a dus să-i ungă pe miniștri la ministerele de forță!
Vrea să arate tuturor că acum el taie și spânzură în România! Că el face cărțile în sistemul judiciar! Că el decide cine rămâne și cine pleacă din Poliție!

Ce mai contează Constituția care prevede separația puterilor în stat! Nu a respectat-o când avea doar jumătate din putere, darmite acum!

Dragi români, asistați la o preluare ostilă a puterii de stat! Este o amenințare, făcută în văzul lumii, ca toate instituțiile să se pună în slujba lui!
Și poate face toate astea, cu o singură excepție: voi cetățenii, care aveți puterea votului!

Aveți puterea de a refuza să vă puneți în slujba lui Iohannis!

Arătați-i asta la următoarele alegeri!”, a scris pe Facebook Mihai Fifor.

Mai multe articole despre:
null