MENIU

Fetița de 12 ani din Slatina, care a căzut de la etaj de Paște, este încă în spital - Anunțul făcut de ministrul Gabriela Firea

Gabriela Firea Foto: Facebook

Vin vești bune despre copila de 12 ani care a căzut de la etajul 4 în seara de Paște, transmite Realitatea PLUS. Copila este internată, in continuare, în stare stabilă. Anunțul a fost făcut de ministrul Familiei - Gabriela Firea.

„Fetiţa de 12 ani din Slatina, care a suferit un accident teribil de Paşte, este bine”, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea. Fata a căzut chiar în seara de Paște, pe 16 aprilie, de la fereastra apartamentului în care locuieşte.

Gabriela Firea spune că fata a suferit răni grave, însă, datorită medicilor de la Spitalul Județean din Slatina, este în afara oricărui pericol. Ministrul Familiei dezminte zvonurile potrivit cărora fata ar fi încercat să se sinucidă și sustine ca totul a fost un accident. Minora locuia alături de alte 5 fete într-un apartament de tip familial din Slatina. Minora a ajuns de curând în grija statului, pentru că a fost victima violenței domestice.

Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă după ce fata de 12 ani a căzut luni de la etajul 4 al blocului din Slatina.

„Fetiţa de 12 ani din Slatina, care a suferit un accident teribil de Paşte, este bine! M-am bucurat să primesc veşti extraordinare despre fetiţa de 12 ani care creşte în grija statului, alături de alte cinci fete, într-un apartament de tip familial din Slatina. Ea a căzut duminica trecută de la fereastra apartamentului în care locuieşte alături de colegele sale şi în care se afla şi educatoarea care le îngrijea în acea zi. A suferit răni grave, dar, graţie medicilor care au îngrijit-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi bunului Dumnezeu, acum este bine, în afara oricărui pericol. Se află încă internată, recuperarea va mai dura, a suferit o intervenţie complicată la un umăr, dar m-am bucurat să văd imagini cu ea în care e veselă, cântă şi ascultă muzică. Am ţinut nepărat să aduc veşti despre această copilă, pentru că, din păcate, în spaţiul public am văzut, imediat după această întâmplare groaznică, mai multe luări de poziţie rău-intenţionate, tendenţioase şi mincinoase de-a dreptul.

Nu-mi dau seama ce fel de om trebuie să fii să te foloseşti de o situaţie extrem de dificilă, dramatică, a unui copil, pentru a lansa dezinformări şi a arunca cu minciuni şi vorbe grele într-un intreg sistem - cel al protecţiei speciale a copilului - care, deşi nu e perfect, e format din oameni care se dedică zi lumină acestor copii cu poveşti triste. Am citit îngrozită pe reţelele sociale, iar apoi şi în unele publicaţii, care au preluat acele texte, cum fetiţa despre care vorbim ar fi vrut să se sinucidă pentru că nu era lăsată să meargă în famile, de sărbători... Ce trist să nu ţii cont de faptul că te foloseşti de un copil nevinovat pentru interese personale! Nu, nu e nimic adevarat! Din păcate, fetiţa din Slatina provine dintr-o familie cu probleme, a ajuns în grija statului de curând tocmai pentru că a fost victima violenţei în familie! Prin urmare, nici nu se putea pune problema să se întoarcă acolo, mai ales atât de curând, după doar câteva săptămâni”, a anunțat ministrul Familiei - Gabriela Firea, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook.

Gabriela Firea arată că „a fost, din păcate, doar un accident îngrozitor”.

„Chiar ea a povestit apoi că îşi făcuse planuri alături de celelalte fete cu care locuia, să meargă în oraş în acea zi, dar cum vremea era urâtă, s-au gândit că nu li se va da voie, aşa că ea şi-a imaginat că ar putea pleca pe fereastră... Un gest necugetat, care ar fi putut să aibă urmări groaznice, dar doar un accident! Fata primeşte deja sprjin şi consiliere, pentru a înţelege implicaţiile deciziilor pe care le luăm şi că sunt situaţii în care e bine să cântărim de două ori o acţiune care poate fi ireversibilă. Mi-aş dori ca acest caz de la Slatina să fie un semnal şi un motiv de reflecţie pentru noi toţi. Atât pentru colegii mei din sistemul de protecţie specială, care sunt convinsă că fac tot ce le stă în puteri să le fie alături acestor copii, dar care, iată, văd acum că anumite lucruri neexplicate suficient sau care nu credeau să fie importante pot avea consecinţe devastatoare. Şi, în aceeaşi măsură, aş vrea ca acest episod nefericit să ridice un semn de întrebare şi tuturor celor dispuşi să preia, fără nicio minimă verificare şi documentare, orice poveste, interpretare, teorie, acuzaţie, opinie personală, lansate toate cu vădită rea-intenţie, de persoane care cred că astfel ajută un sistem poate nu perfect, dar cu siguranţă perfectibil. Şi în acest caz este vorba tot despre decizii raţionale şi despre a evalua consecinţele şi implicaţiile acestora! Una dintre ele - din punctul meu de vedere, cea mai gravă ! - este că fetiţa despre care vorbim, un copil de 12 ani, a citit toate aceste neadevăruri despre ea”, a adăugat Gabriela Firea.