MENIU

Fetiță de 6 ani, la volan, pe câmp. Tatăl său transmitea LIVE pe facebook momentul

În înregistrare, o fetiţă de 6 ani şi 3 luni este filmată când stă pe scaunul şoferului şi conduce o maşină pe câmp. Copila abia atinge cu picioarele pedalele maşinii, reuşind cu greu să vadă drumul, potrivit celor de la Aradon.ro. Pe scaunul din dreapta se află tatăl fetiţei, care se aude cum o încurajează să apese pedala de acceleraţie şi care ar fi transmis live pe Facebook întreaga „cursă”.

Imaginile incredibile au fost transmise redacției Jurnal arădean/ Aradon chiar de către mama fetiței care apare în clipul video. Din filmare se poate vedea cum fetița stă pe scaunul șoferului și conduce o mașină pe câmp. Are doar șase ani și trei luni, deci e mică de statură, de-abia reușește să vadă drumul printre spițele volanului și probabil că de-abia reușește să atingă cu picioarele pedalele mașinii. Mama copilei spune că filmarea a fost făcută miercuri, 30 mai, în jurul orelor 17.00-18.00, în satul Galșa, comuna Șiria.

Iar tatăl fetei, care se afla alături de ea, pe scaunul din drepta, ar fi transmis live pe Facebook întreaga „cursă”. Iată imaginile:

Cazul, în atenția Poliției

La sesizarea Jurnal arădean/ Aradon, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a luat atitudine în acest caz. „Vom face verificări pentru stabilirea condițiilor în care s-a realizat filmarea și pentru stabilirea identității persoanelor implicate în filmarea respectivă” – a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Dacă acel drum ar fi drum public – lucru care e foarte puțin probabil – și dacă se va dovedi că tatăl fetei nu are permis, atunci acesta ar putea fi cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere. Dacă acel drum nu este public, nu există nicio faptă de natură penală. În ceea ce o privește pe fetița de șase ani, ea nu răspunde penal. Dar, foarte probabil, va fi sesizată Direcția pentru Protecția Copilului pentru a investiga în ce măsură a fost pusă în pericol fetița.