Fermierii vor putea lua credite reduse de la bănci. Ce condiții trebuie îndeplinite
Fermierii care primesc fonduri europene de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin instituţiile financiare bancare şi nebancare, vor beneficia de o dobândă redusă la 2,5% şi de un comision aplicat de către bănci de maximum 1%, transmite News.ro.
Decizia a fost luată în urma unei întâlniri ce a avut loc, vineri, între mediul bancar şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
„Ministrul a solicitat reprezentanţilor băncilor să se asigure că plăţile pentru agricultori, o dată ajunse în conturile Trezoreriei şi de acolo în cele ale băncilor, să fie transferate cât mai repede în conturile beneficiarilor, întrucât a avut sesizări din partea acestora că s-ar fi produs întârzieri chiar şi de o săptămână”, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii, citat de News.ro.
La întâlnire au participat şi experţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reprezentanţi ai Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) .
De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost discutată şi posibilitatea amendării prin acte adiţionale a convenţiilor privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii schemelor de plăţi directe în sectorul vegetal şi Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine 2015.