MENIU

Fermierii din Teleorman se plâng că birocrația le distruge irigațiile. Zeci de autorizații care pot dura ani de zile, pentru un simplu puț

Fermierii din Teleorman se plâng că birocrația le distruge irigațiile

Culturile fermierilor stau sub un munte de documente! În lipsa apei din sol, mulți agricultori sunt nevoiți să apeleze la irigații. Doar că, pentru a ajunge să sape un puț sau să aibă acces la apă, oamenii au nevoie de zeci de autorizații, iar obtinerea lor poate dura ani de zile. 

„Este foarte foarte complicat avem nevoie de o gramada de studii hidro, o gramada de memorii facute care nu le vad rostul. Nu trebuie sa stau eu sa caut fel si fel de memorii tehnice sa depistez debite de rau si toate astea, ca nu e in datoria mea”, spune Alexandru Haită, fermier din Călinești, județul Teleorman.

Fermierul spunecă a depus numeroase petiții pentru a avea acces la un sistem de irigat și că procedurile ajung să dureze până la un an sau chiar mai mult iar costurile sunt unele foarte mari.

„Trebuie sa platesc specialisti acesti specialisti sunt din ce in ce mai putini. Trebuie sa te duci sa faci memorii la Apele Romane, la agentia de mediu, sa te duci sa iti iei autorizatiile si de colo si de colo. Sunt prea multe lucruri si prea complicat ca sa ajungi la o chestie simpla. Se putea rezolva cu o simpla cerere si restul documentatiei ai voie sau n-ai voie”, mai spune fermierul.

Sebastian Burduja: Schema de finanțare aprobată de către CE va consolida statutul de lider regional al României în sectorul energetic

Mai multe articole despre:
fermieri apele romane irigatii agentia de mediu