MENIU

Femeie tâlhărită și lovită în scara unui bloc din Capitală. Făptașul este căutat acum de polițiști

Sursa foto: Captură video

O femeie a fost tâlhărită, marți, în scara unui bloc din Capitală. Un bărbat a urmărit-o, a intrat în lift după ea, a lovit-o, apoi i-a furat toți banii pe care îi avea - 250 de lei. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar autorul este căutat acum de polițiști.

Tâlhăria a avut loc în Sectorul 6, într-un bloc de pe bulevardul Iuliu Maniu. Femeia în vârstă de 67 de ani a fost urmărită în scara blocului, până în lift. Acolo, un individ a lovit-o, i-a furat portofelul, după care a fugit.

Femeia a încercat să alerge după tâlhar, dar nu l-a putut ajunge.

Un martor a sunat la 112, iar victima a făcut plângere la poliție. Bărbatul încă nu a fost identificat.

Mai multe articole despre:
femeie talharita bucuresti politie