MENIU

Femeie din Arad, reținută după ce a ținut 64 de câini în condiții de cruzime și i-a lăsat să se atace între ei

Femeie din Arad, reținută după ce a ținut 64 de câini în condiții de cruzime și i-a lăsat să se atace între ei/ Imagine de arhivă

O femeie de 53 de ani din localitatea Mâsca, județul Arad, a fost reținută de polițiști după ce anchetatorii au descoperit că deținea peste 60 de câini în condiții extreme de neglijență, fără hrană, apă sau adăpost, lăsând animalele să se rănească reciproc fără a interveni.

Câinii au fost găsiți flămânzi, fără apă și lăsați să se atace

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile infracțiuni la regimul protecției animalelor.

„Din cercetări a reieşit că o femeie de 53 de ani ar fi deţinut în localitatea Mâsca 64 de exemplare canine, în condiţii necorespunzătoare, private de necesităţile esenţiale pentru supravieţuire, respectiv lipsa hranei, a apei, a unui adăpost corespunzător, fiind lăsate să se atace reciproc, fără intervenţia deţinătorului”, a transmis joi IPJ Arad.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar polițiștii au emis un ordin de plasare a animalelor în adăpost, document înaintat Consiliului Județean Arad pentru punerea în aplicare.

”Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, într-un dosar penal întocmit pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, rănirea animalelor cu intenţie fără drept, schingiuirea animalelor şi efectuarea de intervenţii chirurgicale, destinate modificării aspectului”, au precizat polițiștii arădeni.

 

Mai multe articole despre:
arad caini femeie retinuta protectie animale