MENIU

Femeia căutată în toată ţara! Şi-a lăsat concubinul să-i omoare copilul pentru că nu stătea la tuns

Femeia şi-a lăsat concubinul să-i omoare copilul în bătaie.

O femeie care şi-a lăsat concubinul să-i omoare copilul în bătaie pentru că nu stătea la tuns este căutate de poliţiştii din toată ţara.

Poliţiştii ieşeni efectuează activităţi de căutare a persoanei urmărite Perşu Elena, de 35 de ani, din comuna Codăeşti, judeţul Vaslui care se sustrage executării pedepsei de 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, pedeapsă la care a fost condamnată de Tribunalul Iaşi prin mandatul penal emis la data de 01 iulie 2014, scrie ziaruldeiasi.ro.

Femeia din Bălţaţi care şi-a lăsat concubinul să-i omoare copilul în bătaie pentru că nu stătea la tuns este căutată de poliţişti. Aceasta a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru rele tratamente aplicate minorului, iar poliţiştii presupun că ea se află la casa unor bătrâni pe care îi îngrijeşte, undeva prin judeţ.

Concubinul ei, Ionel Maxim Totoi, este în închisoare, unde va ispăşi 15 ani pentru uciderea copilului în vârstă de cinci anişori. „Poliţiştii ieşeni efectuează activităţi de căutare a persoanei urmărite, Elena Perşu, în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în comuna Codăeşti, judeţul Vaslui, care se sustrage executării pedepsei de cinci ani închisoare pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, pedeapsă la care a fost condamnată de Tribunalul Iaşi prin mandatul penal emis la data de 1 iulie 2014.

În fapt, instanţa a reţinut că aceasta, pe parcursul unei lungi perioade de timp, prin folosirea violenţei în mod repetat exercitate asupra copilului propriu, născut în 2008, prin neasigurarea hranei corespunzătoare, a îmbrăcăminţii, dar şi prin lipsa de intervenţie la momentul în care minorul era agresat de concubinul său, a pus în pericol grav dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului.

Mai multe articole despre:
femeie căutata concubin bătaie ucis copil