MENIU

Femeia bătută pe stradă și lovită apoi cu mașina de amant a MURIT la spital: Pacienta, adusă în stare critică, cu traumatisme multiple şi şoc hemoragic

Femeia bătută pe stradă și lovită apoi cu mașina de amant a MURIT la spital/ Profimedia

Femeia de 57 de ani bătută pe stradă și lovită cu mașina de un bărbat a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a ajuns în stare foarte gravă, cu multiple traumatisme și după ce pierduse foarte mult sânge. Din informațiile existente, cei doi ar fi avut o relație extraconjugală. 

”Pacienta a ajuns la spital intubată, în stare foarte gravă, cu fracturi costale multiple bilaterale, cu leziuni pulmonare, fracturi de bazin, se afla în şoc hemoragic, cu anemie severă. A fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale de urgenţă, s-a încercat stabilizarea, însă, din păcate, a decedat”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Andrei Ilinca.

Bărbatul de 53 de ani care a bătut-o, acuzat iniţial de tentativă de omor, se află în custodia autorităţilor, încadrarea juridică urmând a fi schimbată în omor.

Filmul șocantului eveniment

Femeie în vârstă de 57 de ani ar fi fost agresată de  bărbat în plină stradă. Ulterior, agresorul s-ar fi urcat din nou în la volanul mașinii pe care o conducea și ar fi acroșat victima în mod intenționat, părăsind locul faptei imediat după incident.

Deşi rănită serios, femeia nu a anunţat autorităţile şi nici nu s-a dus la spital, până când a fost văzută de o altă femeie care a anunţat Poliţia. Poliţiştii au chemat şi un echipaj de ambulanţă, care i-a acordat victimei îngrijiri medicale, femeia fiind luată şi dusă la spital.

Incidentul a avut loc marţi dimineaţă.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mizil au fost sesizaţi la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 07.30, de către o persoană din comuna Baba Ana, cu privire la faptul că a observat, pe o stradă din aceeaşi localitate, o femeie care prezenta urme de sânge la nivelul feţei. În cel mai scurt timp, a fost constituită o echipă operativă, formată de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Mizil, care s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor. Din primele verificări a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Baba Ana, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care ar fi coborât dintr-un autoturism, iar ulterior, acesta s-ar fi urcat din nou în vehicul şi ar fi acroşat victima, părăsind locul faptei imediat după incident”, au arătat reprezentanţii Poliţiei judeţene Prahova