MENIU

Farsorii care l-au păcălit pe Victor Ponta că vorbește cu Poroșenko îl demască pe suveranistul vopsit: N-a fost nimic regizat, este o „minciună stupidă”

Farsorii ruși au păcălit numeroși lideri și vedete

Celebrii farsori ruși Vovan și Lexus, cunoscuți pentru păcălirea unor personalități precum președintele Emmanuel Macron sau veteranul Elton John, îl fac praf pe Victor Ponta, care a căzut recent în plasa lor. După ce fostul premier român a susținut că farsa — în care a fost convins că vorbește cu ex-președinte ucrainean Petro Poroșenko — ar fi fost regizată, cei doi au catalogat explicația lui Ponta drept o scuză „patetică” și o minciună „stupidă”.

Farsorii care i-au întins o cursă lui Victor Ponta au clarificat situația după ce acesta a încercat să-și salveze imaginea. Ei au declarat că scuza invocată de fostul premier este una dintre cele mai patetice pe care le-au auzit vreodată. Mai mult, au catalogat reacția lui Victor Ponta drept o minciună „extrem de stupidă”.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Vovan remarcă faptul că, în loc să se mândrească pentru că a intrat într-o companie selectă de lideri politici care au picat în plasă, Ponta a ales să prezinte o scuză „patetică”. „Desigur, mulți politicieni mint. Dar dl. Ponta a venit cu o minciună extrem de stupidă.”

Răspunsul farsorilor ruși care l-au păcălit pe Victor Ponta vine după ce acesta a susținut că întreaga farsă ar fi fost o glumă stabilită în avans cu autorii. Victor Ponta credea că vorbește cu fostul președinte ucrainean Petro Poroshenko și a spus tot ce gândea.

Victor Ponta, prins în capcana aroganței sale. Crezând că vorbește cu fostul președinte Poroșenko al Ucrainei, și-a dat arama pe față. Ce crede suveranistul vopsit despre Călin Georgescu - VIDEO

În timp ce credea că discută cu Petro Poroshenko, acesta a vorbit despre alegerile anulate din România. Deși în declarațiile publice spunea că îl susține pe Călin Georgescu, Victor Ponta l-a clasificat pe acesta drept un tip foarte ciudat. Despre actualul președinte, a afirmat că ar fi o copie a Maiei Sandu, iar despre rezista Oana Țoiu de la MAE că este "mai rea" ca Maia Sandu. Contactat de echipa Realitatea PLUS, Victor Ponta a răspuns, textual: "Probabil că dumneavoatsră nu știați, dar era o glumă. Și eu știam și cei care m-au sunat. Dumneavoastră ați crezut că e adevărat? Scrie pe video că e o farsă." 

 

Mai multe articole despre:
victor ponta farsa porosenlo georgescu vovan