MENIU

Fabrica Brădet a fost redeschisă

Fabrica ,,Lactate Brădet" şi-a reluat activitatea, la o lună după ce în brânza de vaci produsă de această firmă a fost găsită bacteria E.coli. Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş au emis noi avize de funcţionare.

Decizia a fost luată pe baza buletinului de analize, care a arătat că nu sunt probleme, dar şi după ce s-a făcut dezinsecţie totală în unitate.

Pe lângă măsurile de igienă pe care toţi angajaţii fabricii trebuie să le respecte, DSP a impus ca cei trei angajaţi purtători ai bacteriei E.Coli să fie mutaţi într-o altă secţie a unităţii, unde să nu intre în contact direct cu brânza.

Una dintre secţiile fabricii a fost închisă la sfârşitul lunii februarie. Patronul unităţii a decis atunci să ţină fabrica închisă până la finalul anchetei care îl viza.

Mai multe articole despre:
lapte redeschisă fabrica Brădet