UPDATE 11:30
Potrivit unui comunicat Distrigaz Sud Rețele, explozia a fost provocată de o butelie cu GPL aflată într-o garsonieră de la etajul al treilea al unui bloc din slatina. Deflagrația a fost urmată de un incendiu care a afectat mai multe locuințe din imobil.
Echipele companiei au intervenit rapid la fața locului și, pentru siguranța locatarilor, au întrerupt alimentarea cu gaze naturale, iar ca urmare 49 de clienți casnici, alimentați prin instalația comună de pe scările 2 și 3 ale blocului au fost afectați de întreruperea provizorie a gazului, potrivit Reporter 24.
În urma verificărilor, specialiștii companiei nu au descoperit scurgeri de gaze în rețeaua de distribuție sau infiltrații în subsolul blocului.
UPDATE 11:00
Persoanele cu arsuri, un bărbat, în vârstă de 69 de ani și o femeie, în vârstă de 63 de ani, au fost transportate la UPU Slatina, conștiente. Bărbatul prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și arsuri la membrele superioare și zona abdominală.
Femeia prezenta arsuri la membrele superioare și abdomen, a transmis ISU Olt.
UPDATE 10:30
"La nivelul județului Olt a fost activat Planul roșu de intervenție, fiind mobilizate șase echipaje SMURD, patru ambulanțe SAJ, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o autoscară, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) și un post medical avansat.
Până în prezent, trei persoane au fost transportate la spital (două cu arsuri și una care a suferit un atac de panică). Alte trei persoane sunt evaluate medical la fața locului.
De asemenea, 30 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din imobilul afectat de explozie.
Incendiul a fost localizat, iar echipele de intervenție continuă verificarea tuturor spațiilor din blocul de locuințe," a transmis purtătororul de cuvânt ISU Olt, căpitan Alin-Cosmin Băsășteanu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuințe, la o garsonieră situată la etajul trei.
Până în acest moment au fost identificate două victime, cu arsuri și o persoană cu atac de panică.
Se acționează pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea locatarilor.
La nivelul județului Olt a fost activat Planul roșu de intervenție, fiind mobilizate șase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) și un post medical avansat pentru intervenții în situații de urgență”, a transmis ISU Olt.
FOTO; ISU Slatina