Explozie la METROU, la viitoarea stație BĂNEASA, de pe magistrala spre aeroportul Otopeni. Intervenție de urgență, un muncitor rănit
Incident grav pe șantierul magistralei M6 a metroului, în viitoarea stație Băneasa. Un muncitor a fost rănit, după explozia unui utilaj sub presiune.
Din primele informaţii, se pare că un utilaj sub presiune, cel mai probabil hidraulic, a explodat, şi a rănit un bărbat de 26 de ani.
Muncitorul, de naţionalitate turcă, a fost transportat la Spitalul Elias, fiind conştient. Iniţial, muncitorul a fost evaluat la faţa locului, potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti, citați de Realitatea Plus.
Lucrările la magistrala 6 a metroului din Bucuresti (M6), pe sectiunea 1 Mai – Tokyo, sunt executate de Asocierea de constructori Alsim Alarko – Makyol, din Turcia.