MENIU

EXPLOZIE într-un salon de la Spitalul Movila, din Ploiești: o victimă

O explozie s-a produs, astăzi, într-un salon de la Spitalul Movila, din Ploiești, la secția exterioară, acolo unde sunt internați pacienții cu boli infecțioase. O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită. Potrivit primelor informații, victima prezintă arsuri pe aproximativ 20% din corp și la nivelul căilor aeriene. Aceasta va fi intubată și transferată la UPU Ploiești. 

O explozie puternică s-a produs, astăzi, la Spitalul Movila, din Ploiești. Potrivit ISU Prahova, explozia nu a fost urmată de un incendiu.

Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, explozia s-a produs în timp ce se efectuau reparații la sistemul de încălzire într-un salon, din cauza folosirii unui polizor unghiular.

O persoană a fost rănită în urma deflagrației. Este vorba despre o pacientă de sex feminin, în vârstă de 83 de ani. Aceasta a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corporală și la nivelul căilor aeriene.

În momentul producerii deflagrației, pacienta era în comă. 

La fața locului a fost mobilizată o ambulanță de terapie intensivă mobilă. De asemenea, la spital s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Împrejurările producerii deflagrației vor fi stabilite ulterior. Cel mai probabil, aceasta s-a produs la instalația de oxigen.