MENIU

EXPLOZIE într-un bloc din Arad, sâmbătă dimineaţă. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat a fost rănit într-o explozie produsă, sâmbătă dimineaţă, în locuinţa sa din municipiul Arad. Acesta a suferit arsuri şi un traumatism toracic şi a fost transportat la spital.

Explozia a avut loc în blocul de garsoniere 236, de pe strada Abrud, în cartierul Micălaca, din municipiul Arad.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje salvatori.

Conform echipelor de intervenţie, citate de MEDIAFAX, bărbatul rănit se afla singur în garsonieră şi s-a trezit pentru că îi era rău. A sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimisă o ambulanţă. Până la sosirea medicilor, bărbatul a mers la baie, iar când a aprins becul, a declanşat explozia din cauza acumulărilor de gaze. În urma deflagraţiei, geamul de la bucătărie a fost spart.

"În momentul sosirii, echipajul a constat că explozia nu a fost urmată de incendiu, a fost găsită o victimă, un bărbat cu arsuri de gradele 1 şi 2 pe membrele superioare şi un traumatism toracic în urma impactului pe care bărbatul l-a suferit cu solul. S-au făcut verificări în garsonieră şi a fost găsit aragazul deschis şi cu flacăra stinsă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentă, căpitan George Pleşca.

Potrivit acestuia, nu a fost nevoie de evacuarea celorlaţi locatari ai blocului.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii medicale.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Mai multe articole despre:
exployie explozie Arad