MENIU

Euro trece de 5,12 lei pe piața interbancară! Noi recorduri pentru ratele ROBOR la 3 și 6 luni: cum sunt afectați românii

Euro trece de 5,12 lei pe piața interbancară! Noi recorduri pentru ratele ROBOR la 3 și 6 luni

Euro a trecut de 5,12 lei pe piața interbancară, fapt ce ar putea stârni un nou val de îngrijorări în rândul investitorilor, dar și al populației, creșterea venind într-o perioadă de profundă instabilitate pe scena politică. Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, Banca Centrală a anunță noi valori pentru ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, la 3 și 6 luni. Acestea sunt de peste 7,3% (în creștere de la 6,5% în ziua precedentă). Vorbim, practic, despre cel cel mai ridicat nivel din ianuarie 2023.

La bănci euro se vindea joi cu 5.14-5.20 lei, nivel în creștere față de palierul pe care se mișca ieri cursul. La casele de schimb ajungea și la 5.3 euro, dar unele nu mai au euro, iar anumite bănci au ales să vândă doar clienților, relatează HotNews.ro.

Noul nivel testat de BNR (marți, Banca Centrală a publicat în premieră un curs de 5.03 lei pentru un euro) a produs reacții emoționale puternice în rândul investitorilor și populației.

Banca Centrală va apăra probabil acest nou nivel, iar dacă va vedea că piața este relaxată cu acest nivel e posibil să mai vedem deprecieri ușoare și în trepte, spune un alt dealer valutar. Intervențiile BNR în piața valutară se fac prin intermediul unor bănci comerciale, iar cei din dealing room le văd imediat pentru că cursul are mișcări bruște într-o parte sau alta.

 

Mai multe articole despre:
euro curs euro robor bnr