EURO ÎN DECLIN
Moneda europeană ar putea să scadă sub pragul de 3,5 lei
Explicaţia acestui fenomen este legată, spun analiştii, de intrarea pe piaţa românească a unor cantităţi mari de valută. Banii provin de la muncitorii români care lucrează peste hotare.
Moneda europeană era cotată vineri de BNR la un curs de 3,52 de lei. Ultima oară când euro a coborât sub pragul de 3,5 lei a fost la jumătatea lunii mai a acestui an. Situaţia de pe piaţa autohtonă este similară cu cea din ţări precum Ungaria, Cehia şi Polonia, unde monedele naţionale s-au apreciat puternic în ultima perioadă în raport cu euro.